Poate ca in loc sa despicam in patru gafele candidaților sau sa ne căutam singuri pretexte pentru a ne menține opiniile din vremea in care știam mai puțin despre ei, ar fi mai înțelept sa încercam sa distingem viziunea despre societate a fiecăruia dintre ei.
Desigur, nu pe baza declarațiilor populiste din campanie ce de altfel sunt fie complet contradictorii (cazul PDL si PNL) sau pur si simplu un lung sir de promisiuni de pomeni ce nu se vor adeveri niciodată (cazul PSD). Avem un reper mult mai bun, si anume faptul ca in ultimul deceniu toate cele trei partide au avut ocazia de a guverna singure.
Anul de guvernare al PDL-ului, cu sau fără PSD, ar trebui sa fie suficient de relevant pentru ca cei ce aveau iluzia ca acesta poate deveni mult-visatul “mare partid de dreapta” sa se lămurească definitiv.
Atât prin fapte cat si prin declarații, Traian Băsescu si partidul din spatele lor ne propun un model de societate centrat pe stat, in care elementul de autoritate si de direcționare este activistul de partid. Acesta primește in funcție de conjunctura diverse “misiuni”, pornind de la cea de prim-ministru pana la cea de sef de grădinița. Deciziile de conducere vin pe linie de partid, poziția administrativa având mai curând același rol pe care îl are in armata in comparație cu gradul militar.
Traian Băsescu a readus in actualitate, intr-o forma modernizata, vechile lozinci de succes ale începutului anilor 90: “Sărac si cinstit”, “Nu ne vindem tara”, etc.
Conceptul idealizat al societății PDL-ist este unul in care administrația publica este condusa de lideri austeri, virtuoși si puternici. Selecția lor este asigurata de partid, a cărui moralitate si competenta este garantata de calitative personale ale liderului. Statul este puternic si asigura membrilor societății un trai daca nu prosper, atunci măcar corect.
Mediul privat este tolerat la nivel discursiv, pentru ca “așa am văzut ca fac vesticii”, dar este privit cu continua suspiciune si vigilenta. Băncile, companiile ce activează in Romania, marii capitaliști locali dar si micile firme predispuse la evaziune si spălare de bani sunt privite toate ca un rău tolerat ce însa trebuie supravegheat si strunit de stat. Programul “Prima Casa” ne oferă un mostra excelenta a concepției PDL in legătura cu mediul privat: profitul este admis, dar mai mult ca o forma de retribuție (leafa), al cărei nivel maximal este unul modest si stabilit de stat.
Privatizările sunt conspirația mogulilor ce doresc sa jefuiască statul. Acest lucru trebuie împiedicat, iar proprietățile respective trebuie sa rămână in gestiunea activiștilor de partid pana intr-un viitor nedeterminat, când vor putea fi găsiți niște cumpărători cinstiți si corecți.
Conceptele din doctrinele vestice sunt acceptate selectiv si adaptate la contextul general: neo-conservatorismul înseamnă ca democrația si libertatea trebuiesc aparate cu arma in mana, creștin-democrația înseamnă ca Biserica trebuie sa aibă un rol central in societate, si așa mai departe.
La fel ca si privații, politicienii din alte partide si presa nealiniata sunt tot un rău tolerat. Trebuie sa existe pentru ca “eu respect libertatea presei si democrației.” Daca nu ar fi acestea, noi pentru ce am mai lupta? Desigur, cei ce sunt împotriva partidului sunt inamici ai statului, deoarece cele doua se confunda. Asociațiile civice sunt si ele tolerate, atât timp cat nu ataca partidul sau liderul, moment in care devin si ele inamice ale statului puse in slujba nenumăraților dușmani, nominalizați sau nu.
Însa Traian Băsescu nu promovează violenta directa, in forma sa bolșevica sau iliesciana. Respectivii sunt doar supuși oprobiului public, pedeapsa efectiva urmând sa vina daca este cazul tot prin mecanismele statului de drept.
PSD-ul lui Geoană ne propune evident revenirea la modelul promovat de Adrian Năstase in guvernarea sa. Deși conceptual este același cu cel al PDL, exista câteva diferențe:
PSD-ul lui Năstase nu a încercat conservarea proprietății de stat, precum Văcăroiu înainte si Băsescu după, ci transformarea sa controlata in proprietate privata. Statul PSD-ist se restrânge treptat. Însa direcția in care se îndreaptă fluxul de valoare este controlata total de stat, prin privatizări si diverse facilitați date exclusiv cu dedicație. Nu exista legi generale, ci doar personalizate. PSD-ul nu își construiește viitorul pe o armata de activiști remunerați din fonduri publice, ci pe afaceriști privați dependenți complet de susținerea statului controlat de ei. PSD nu împănează administrația cu activiști, ci obliga funcționarii sa se supună sau sa se înscrie in partid.
Ca si in celalalt caz, privații, presa, partidele, politicienii, ONG-urile sunt tolerate atât timp cat nu stau in calea Partidului. De fapt in sistemul băsescian așa ceva este imposibil, nu are precedent in practica. PSD-ul nu urla împotriva dușmanilor, ii elimina înainte de a deveni amenințători. Când sistemul da rateuri, liderii pur si simplu se bâlbâie (Năstase 2004, Iliescu 2005, Geoană de multe ori). Nu pot supraviețui intr-un mediu necontrolat. Se retrag ca sa refacă firele destrămate.
Valorile morale de orice fel sunt pur si simplu neglijate (nu declamate ritos precum in cazul PDL).
Daca e nevoie pupam si icoane, vorbim si despre corupție, etc. Dar nu ne preocupa cu adevărat.
Intr-o varianta extrema, dintre cele doua oferte as prefera-o pe a doua pentru ca măcar nu încearcă sa conserve sistemul de stat nenorocit. Intre a vinde Posta lui Vântu si a nu o vinde deloc, prefer varianta 1. Măcar se termina, dispar treptat-treptat atracțiile din patrimoniul statului si instrumentele pentru recompensat activiști, turnători, neamuri si lingușitori.
In ceea ce privește PNL-ul este mai dificil de a ne face o părere pe baza experienței guvernării. Pentru ca pe de-o parte Tăriceanu a avut la dispoziție bani grămada, ceea ce i-a permis sa acorde simultan si reduceri de taxe, si măriri de salarii si pensii si sa facă si investiții atât cat poate procesa administrația publica, iar pe de alta a avut prea puțin sprijin politic pentru a promova proiecte majore, indiferent ca ar fi fost vorba de reforme sau de recompensarea clientelei.
Trebuie sa menționez si ca in cazul lor este un exercițiu pur teoretic, deoarece nu vad nici o posibilitate practica pentru ca in viitorul previzibil sa își poată pune in practica viziunea.
Totuși, speculez ca modelul de societate pe care l-ar crea PNL-ul daca ar avea oportunitatea, ar fi aproximativ cel al PSD, cu câteva diferențe:
Cred ca liberalii ar permite mediului privat nealiniat sa se dezvolte daca poate, fără a îl ajuta in vreun fel dar si fără a ii da in cap daca nu răspunde la comanda de partid. Cu siguranța si ei ar folosi puterea pentru a transfera in mod controlat proprietatea publica spre propria clientela, dar cred ca acest fenomen nu ar fi însoțit si de agresarea celorlalți prezenți in piața, sau de acordarea sistematica de facilitați creatoare de monopol.
De asemenea cred ca atitudinea PNL fata de valorile morale ar fi mai apropiata de cea a PDL, fără încrâncenarea acestora. Desigur, toate aceste “atitudini”, in toate cele trei cazuri, rămân exclusiv la nivel discursiv, pentru ca practic morala societății romanești rămâne cantonata pe termen nelimitat in “ai noștri sunt buni si cinstiți, ai lor sunt rai si hoți”.
Liberalii iubesc declarativ presa, asociațiile civice, politicienii chiar si de alte orientări, etc., si se întristează când aceștia ii ataca. Se simt trădați, neiubiți. 
La ei problema nu este de agresivitate ci de prea mare toleranta. Voiculescu, Iliescu, Băsescu, Videanu, Stolojan, etc., toți au fost băieți buni pana la un punct sau de la el încolo.
Cam așa percep eu oferta reala a partidelor si implicit a candidaților prezidențiali. Probabil ca mai si greșesc, mai fac si aproximări, si confuzii, mai am si subiectivisme, dar in principiu cred ca este un exercițiu mai util in vederea fundamentării unui vot decât încercarea de a distinge prin scandalageala din fiecare zi.
As fi curioasa sa aflu cum vad si alții oferta politica REALA a zilelor noastre.
P.S.: O realitate paradoxala ce se profilează la sfârșitul acestor alegeri, este faptul ca victoria din ce in ce mai probabila a “roșiilor” (PSD) va fi totodată o demonstrație concludenta a superiorității sistemului privat, fie el si imoral, mogulizat si cu un frontman slab pana la penibil, in fata sistemului de stat, fie el si virtuos, cu suportul intelectualității si cu un frontman de mare talent si combativitate. Geoană se bazează pe finanțare si suport din mediul privat, Băsescu pe aparatul de stat si o parte a societății civile.
